Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Un nou slujitor pentru biserica românească din Lugano
Românii din localitatea Lugano, Elveţia au de săptămâna trecută un nou preot în parohie. Părintele Gabriel Popescu a fost hirotonit de către Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, venit de la Paris special pentru această ocazie. El va păstori, de acum încolo, creştinii ortodocşi români din parohia "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" din Lugano, alături de părintele Mihai Meseşan. Noul preot a fost întâmpinat cu braţele deschise de credincioşi care au venit în număr mare. Aproape 300 de români au participat la Sfânta Liturghie şi slujba de hirotonie.



.jpg)
