Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
„Un om cald, echilibrat, plin de dragoste faţă de semen“
La Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi a avut loc marţi, 23 octombrie 2012, slujba înmormântării părintelui Mihai Manolică. Înmormântarea a fost oficiată de un sobor de preoţi, în prezenţa familiei îndurerate şi a numeroşi credincioşi.
Părintele Mihai Manolică, slujitor la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata, a fost condus marţi, 23 octombrie, pe ultimul drum. Delegatul Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului Administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a transmis din partea ostenitorilor Centrului eparhial Iaşi condoleanţe familiei părintelui Mihai Manolică. În continuare, pr. paroh Mircea Stoleriu a amintit că părintele Mihai Manolică slujea de fiecare dată cu mult drag, spre slava lui Dumnezeu. "Era un om cu o dăruire pentru această slujire din dragoste pentru sufletul omului spre Dumnezeu. Îi făcea mare bucurie să slujească şi să rostească rugăciunile din timpul Sfintei Liturghii. L-am cunoscut în anii â70 de pe vremea când era muzeograf la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi". Mulţi ani a vorbit oamenilor despre istorie, despre tradiţie şi despre Dumnezeu. Toate acestea erau legate cu multă înţelepciune. Pr. Mihai Manolică a absolvit Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti şi Facultatea de Litere a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. A fost diacon la Catedrala mitropolitană din Iaşi, paroh al parohiei "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" şi secretar eparhial la Centrul eparhial Iaşi. La Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" a avut cea mai mare bucurie a întâlnirii cu sufletul creştinului şi a împlinirii vocaţiei sale de slujitor al lui Dumnezeu. După ce a ieşit la pensie a venit în parohia noastră. L-am cunoscut ca pe un om cald, echilibrat, plin de dragoste faţă de semen", a spus pr. paroh Mircea Stoleriu. A urmat cuvântul părintelui Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi mesajul de compasiune, de condoleanţe şi de susţinere din partea corpului didactic al conducerii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi pentru familia părintelui Mihai Manolică.