Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un proiect pentru copiii cu dizabilităţi
Prima ediţie a Concursului naţional de creaţie artistico-plastică "Bucuria Învierii", desfăşurat în cadrul proiectului "Lăsaţi copiii să vină la Mine", s-a încheiat cu o acţiune socială venită din partea tuturor copiilor din ţară înscrişi în concurs. Principalul obiectiv al concursului a fost dezvoltarea şi stimularea potenţialului creativ al copiilor cu dizabilităţi.
Din banii strânşi de pe urma vânzării obiectelor pascale şi icoanelor realizate în cadrul concursului, copiii participanţi au cumpărat alimente şi dulciuri pe care le-au oferit ieri, 10 aprilie, elevilor de la Centrul pentru educaţie incluzivă nr. 1 din Sibiu. Iniţiatorii concursului, părintele Marian Vlăduţ şi profesoara Ana Bozdoc, împreună cu o parte dintre elevii premiaţi, cu reprezentanţii Departamentului social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, ai Protopopiatului Sibiu şi ai principalilor sponsori, au venit la şcoala specială amintită pentru a le aduce copiilor de aici darurile pregătite. Înainte de a fi oferite aceste mici bucurii, a avut loc o ceremonie de prezentare a concursului, a icoanelor şi obiectelor premiate şi de evidenţiere a elevului Ilie Vlăduţ, de la Liceul "Octavian Goga" din Sibiu, pentru merite deosebite şi pentru activitatea acestuia în cadrul concursului amintit. Mesajul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a fost transmis de consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, părintele Nicolae Rusu, pentru ca mai apoi copiii să primească pachetele cu alimente şi dulciuri. "Am văzut cum aceşti copii cu nevoi speciale şi-au exprimat bucuria Învierii prin aceste lucrări minunate. Mai mult decât atât, am văzut cum aceşti elevi speciali ştiu să ofere daruri altor copii cu probleme sociale şi nevoi deosebite. Acest gest ne arată curăţia sufletească a copiilor şi bunătatea din inimile lor", ne-a spus părintele Marian Vlăduţ. Peste 300 de participanţi Concursul "Bucuria Învierii" s-a desfăşurat în perioada 1 martie - 10 aprilie şi s-a adresat şcolilor speciale din întreaga ţară. Au participat peste 300 de elevi, îndrumaţi de 100 de profesori, de la 50 de şcoli speciale din toată ţara. Au fost realizate picturi, desene, felicitări şi ouă încondeiate, expuse timp de o săptămână la Biblioteca ASTRA din Sibiu. După jurizare, au fost oferite două premii speciale de 200 de lei, trei premii în valoare de 150, 100 şi 50 de lei, precum şi opt menţiuni. Premianţii au primit în plus şi un ghiozdan cu rechizite, iar toţi participanţii au primit câte o diplomă. Concursul a fost organizat de mai mulţi parteneri, amintind Arhiepiscopia Sibiului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, Protopopiatul Sibiu, Asociaţia ACORD, Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă nr. 1 din Sibiu, Biblioteca ASTRA şi Liceul de Artă din Sibiu. "Zâmbetul acestor copii ne-a sensibilizat şi dorim să organizăm acest concurs şi pe viitor", ne-a mai spus părintele Marian Vlăduţ.