În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Un vrednic şi jertfelnic slujitor al Sfântului Altar
Hristos a înviat!
În Duminica Samarinencei, inima părintelui Corneliu-Mihail Militaru, preot paroh la Parohia Sfântul Nicolae - Amza, (foto) Protopopiatul 2 Capitală, a încetat să mai bată pentru lumea aceasta şi sufletul său, cald şi bun, a plecat pe calea mântuirii, în lumina Mântuitorului Hristos Cel Înviat.
Preotul dr. Corneliu-Mihail Militaru s-a născut la data de 25 septembrie 1968, în localitatea Băneşti, judeţul Prahova, din părinţi credincioşi şi iubitori de Dumnezeu, Dumitru şi Silvia. După studiile gimnaziale, absolvite în localitatea natală, a urmat Liceul de Matematică-Fizică Nicolae Grigorescu din Câmpina.
Râvnind de mic copil la slujirea preoţească, a urmat, între anii 1987 şi 1991, cursurile Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, prezentând ca teză, la examenul de licenţă, lucrarea Spaţiul liturgic şi importanţa sa în cadrul cultului divin.
În anul 1992, s-a căsătorit cu domnişoara Gabriela Mareş, profesoară de religie, având împreună doi copii: Ioan-Mihail, în prezent student teolog, şi Maria, acum elevă în clasa a XII-a. În primăvara aceluiaşi an, a fost hirotonit diacon şi apoi, la 19 aprilie 1992, preot, pe seama Parohiei Băneşti, Protopopiatul Câmpina, fiind numit preot paroh. La Parohia Băneşti a desfăşurat o activitate pastoral-misionară şi administrativă rodnică, dovadă fiind imaginea de azi a bisericii, consolidată şi înfrumuseţată, având şi casă de prăznuire.
Pe lângă slujirea credincioşilor Parohiei Băneşti, părintele Corneliu-Mihail a sporit şi în pregătirea sa teologică: a urmat cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Sibiu, finalizându-le după obţinerea unei burse de documentare la Oxford şi susţinând, în anul 2006, teza de doctorat cu titlul Învăţătura despre Maica Domnului, de la începuturi până la Efes, din perspectivă hristologică.
Începând din luna decembrie 2011, părintele Corneliu Militaru şi-a continuat slujirea pastorală în Bucureşti, ca preot paroh la Parohia Sfântul Nicolae - Amza. Dorea, din tot sufletul, să vadă, cât mai repede, Biserica Sfântul Nicolae pregătită pentru slujba de resfinţire, în toată splendoarea picturilor ei. N-a uitat, nici o clipă, nici cealaltă frumuseţe, cea sufletească, a fiilor săi duhovniceşti, pe care i-a îndemnat şi îndrumat, după exemplul personal, să trăiască adevărata viaţă după cuvintele Sfintei Evanghelii şi ale învăţăturii Mântuitorului Hristos.
A venit apoi încercarea, boala necruţătoare, pe care a primit-o cu multă credinţă, aşa cum se primeşte o încercare, şi pe care a crezut că o va putea învinge. A purtat-o smerit, neştiut, cu bărbăţie, slujind până în ultima clipă, până când inima sa a încetat să mai bată pentru lumea aceasta, în care, atât de bolnav fiind, se gândea în primul rând la Biserica Sfântul Nicolae, pentru care găsise finanţarea necesară continuării lucrărilor.
Părintele Corneliu Militaru rămâne pentru toţi cei care l-au cunoscut un om onest şi curajos, un preot jertfelnic şi vrednic, care a luptat cu toate încercările pe care Bunul Dumnezeu le-a îngăduit, cu credinţa neclintită că nimic din cele ce i-au fost aşezate pe umeri, cu dumnezeiască socoteală, nu este peste puterile sale. I-a slujit Mântuitorului Iisus Hristos cu credincioşie, dragoste şi râvnă vreme de 21 de ani, plecând prea devreme spre locaşurile cereşti, la doar 45 de ani. Cu adevărat, a fost jertfelnic până la ultima suflare.
La acest ceas de vremelnică despărţire, întru aşteptarea Învierii de obşte, cu părintească dragoste, ne îndreptăm gândul spre familia spirituală a Parohiei Sfântul Nicolae - Amza, şi, îndeosebi, spre familia personală îndurerată - preoteasa Gabriela şi copiii, Ioan-Mihail şi Maria - îndemnându-i pe toţi să păstreze mereu viu în inimile lor chipul luminos al părintelui Corneliu-Mihail, care s-a mutat la cereştile locaşuri din Împărăţia lui Dumnezeu.
Ne rugăm Domnului Hristos Cel Înviat să primească sufletul preotului Său Corneliu-Mihail şi să-l rânduiască în ceata Drepţilor Săi slujitori, acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici supin, ci viaţă fără de sfârşit, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la slujba de înmormântare a pr. Corneliu-Mihail Militaru, parohul Parohiei Sfântul Nicolae - Amza, Protopopiatul 2 Capitală, joi, 6 iunie 2013.