Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Va fi sfinţită pictura bisericii Schitului Găneasa
Mâine, 8 noiembrie 2012, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, va fi sfinţită pictura bisericii Schitului Găneasa, din judeţul Ilfov.
Slujba sfinţirii şi Sfânta Liturghie vor fi săvârşite de către PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. "Biserica Schitului Găneasa a fost construită între anii 1995 şi 2000 prin implicarea financiară a familiei Sorin şi Mihaela Marin. În anul 2010 au fost finalizate lucrările de pictură realizate în tehnica fresco de către pictorul Alexandru Nicolau", a declarat exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, arhim. Teofil Anăstăsoaie.
Schitul Găneasa depinde de Mănăstirea Pasărea, obştea numără trei maici, iar egumenă este monahia Justina Măciucă.



.jpg)
