Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, sâmbătă, 8 iunie 2013, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara s-a desfăşurat simpozionul internaţional cu tema „Valenţe terapeutice ale spiritualităţii ortodoxe şi direcţii principale în dezvoltarea psihologiei umane“, eveniment posibil prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Psihologilor şi Psihoterapeuţilor Creştini Ortodocşi din România (APPCOR) în colaborare cu Facultatea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. „Este important să recuperăm şi dimensiunea ştiinţifică, în discurs şi metodă. În general, preoţii nu au acces la toate rezultatele pozitive ale ştiinţei, iar psihologii şi psihiatrii nu cunosc cu adevărat ce înseamnă psihoterapia ortodoxă şi locul pe care îl ocupă ea în viaţa Bisericii. De aceea, evenimentul acesta doreşte să fie o punte de legătură între psihoterapia ortodoxă şi psihologie pentru ajutarea şi vindecarea omului“, a declarat biofizicianul Virgiliu Gheorghe, preşedinte onorific al APPCOR.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi la invitaţia Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, a fost prezent la eveniment Înalt Preasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios din Biserica Ortodoxă a Greciei. Înalt Preasfinţitul Hierotheos este autorul cărţii „Psihoterapia ortodoxă“, apărută la Editura Învierea a Arhiepiscopiei Timişoarei, şi, totodată, cel care a folosit pentru prima dată noţiunea de „psihoterapie ortodoxă“ în spaţiul ortodox, termenul fiind acceptat şi de Societatea Americană de Psihologie. „Este necesar un dialog cu psihologia şi psihiatria pentru a dobândi discernământ în depistarea problemelor omului, care pot să fie psihologice sau duhovniceşti. Vindecarea celui credincios are loc în Biserică prin împărtăşirea Harului necreat din Sfintele Taine şi prin viaţa de nevoinţă, adică din ţinerea poruncilor lui Hristos“, a precizat IPS Hierotheos Vlachos. Susţinerea referatelor s-a realizat prin cele două sesiuni de comunicări şi una de final, rezervată dezbaterilor, care au fost constructive pentru toţi cei prezenţi. Au mai susţinut prelegeri pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, conf. univ. dr. Alin Gavreliuc, monahia Siluana Vlad, dar şi teologi, doctori, profesori şi cercetători din domeniul psihologiei şi psihoterapiei de la noi din ţară şi din Anglia, Elveţia şi Grecia. Dezbaterile privind puterea de vindecare a spiritualităţii ortodoxe doresc să pună în lumină slujirea aproapelui pe care obştea Mănăstirii Nera doreşte să o împlinească concret prin proiectul Clinica Nera, primul centru de recuperare oncologică din România în cadrul căruia va exista Departamentul de Psihoterapie Ortodoxă. Partenerii evenimentului au fost: Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului, Consiliul Judeţean Timiş, Fundaţia Teofania şi sfânta Mănăstire Nera, din Eparhia Caransebeşului.