Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Vecernie cu participare panortodoxă, la Roma
Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a săvârşit joi, 9 iunie, slujba Vecerniei în limba română şi italiană, la Odovania praznicului Înălţării Domnului, în Paraclisul ortodox român "Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon" din Roma. Alături de preoţii şi diaconii eparhiei româneşti, au fost invitaţi toţi clericii celorlalte patriarhii ortodoxe care au parohii la Roma, alături de reprezentanţii celorlalte confesiuni creştine, care participă la întâlnirile Comisiei Diocezane pentru Ecumenism şi Dialog a Vicariatului Romei, în frunte cu Excelenţa Sa, Mons. Benedetto Tuzia, episcopul auxiliar al Vicariatului Romei pentru Sectorul Vest (Roma), care este şi preşedintele acestei comisii. Cei prezenţi au avut astfel ocazia să cunoască una dintre expresiile liturgice ale spiritualităţii ortodoxe prezente pe pământ italian. La sfârşitul slujbei a avut loc a agapă frăţească, organizată de credincioşii care frecventează Paraclisul Sfântului Mucenic Pantelimon. (C.B.)



.jpg)
