Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Veniturile bulgarilor, îngheţate până în 2013
Guvernul bulgar nu prevede nici o creştere a salariilor şi a pensiilor înainte de anul 2013, anunţă cotidianul sofiot "Novinar". Potrivit programului bugetar pentru următorii trei ani elaborat de Ministerul Finanţelor, salariile bugetarilor vor fi majorate cu 5% abia în anul 2013, iar în anul 2014 va avea loc o nouă creştere salarială, de această dată cu 7%. Pensiile vor fi majorate, de asemenea, tot din anul 2013. Asociaţiile de angajatori susţin că ţara iese din criză foarte încet şi de aceea şi previziunile economice nu trebuie să fie prea optimiste. De o altă părere sunt însă sindicaliştii, care susţin că vor ataca în justiţie programul Ministerului Finanţelor.



.jpg)
