În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vernisajul expoziției „Pătimirile Domnului: prin Înviere spre Pogorârea Sfântului Duh”
Marți, 16 aprilie, la Muzeul Mitropolitan din Iași a avut loc vernisajul expoziției „Pătimirile Domnului: prin Înviere spre Pogorârea Sfântului Duh”. Evenimentul a concentrat expresii iconografice ale unor evenimente liturgice ale Triodului şi Penticostarului, concretizate în obiecte de cult - icoane, cărţi, argintărie, broderii liturgice și altele.
„Prin expoziția de față ne-am propus să prezentăm câteva mărturii de artă sacră, aflate în patrimoniul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, unele dintre ele scoase pentru prima dată din depozitul muzeului”, a afirmat în cadrul vernisajului muzeograful Mihai Olteanu.
Invitatul întâlnirii a fost părintele arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, care a vorbit despre cum pot vizitatorii să experimenteze „câte ceva din Taina binecuvântată a Celui răstignit, a Celui înviat”, Domnul Iisus Hristos: „Traseul acesta dinspre Pătimirile Domnului spre Învierea Lui și apoi culminând cu Pogorârea Sfântului Duh ne invită la o împreună pătimire, la o împreună Înviere, la o împreună deschidere către posibilitățile Pogorârii Sfântului Duh. În naosul bisericii se săvârșesc Sfintele Taine și de aceea tot în naosul bisericii sunt pictate exact aceste scene din viața Mântuitorului Hristos, în unele locuri dublate evident de minuni și de vindecări, cred că referința este și mai directă în cazul acesta, astfel încât mă gândesc că expoziția pe care ați organizat-o dumneavoastră poate împlini rostul acesta în mistagogic de a ne invita să ne apropiem mai mult și a trăi mai mult, a experimenta mai mult câte ceva din Taina binecuvântată a Celui răstignit, a Celui înviat pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire”.
Expoziţia va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii iunie, zilnic, de marţi până sâmbătă, între orele 10:00 și 17:00.