Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Veșmântul sfințeniei pentru biserica Parohiei Vintileanca
Biserica din Parohia Vintileanca din județul Buzău, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, a fost sfințită duminică, 15 mai 2022, după încheierea lucrărilor de renovare. Slujba de târnosire a lăcașului de cult și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Încă de la primele ore ale dimineții, ierarhul, împreună cu un sobor de șase preoți și doi diaconi, a înconjurat biserica și a sfințit-o prin stropirea cu agheasmă și ungerea cu Sfântul și Marele Mir. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a târnosit Sfânta Masă a Altarului, a sfințit pictura și icoanele de pe catapeteasmă, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie și un parastas pentru ctitorii lăcașului de rugăciune trecuți la cele veșnice. Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a oferit răspunsurile la strană.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul Buzăului și Vrancei a reliefat înțelesurile duhovnicești ale textului evanghelic din Duminica a 4-a după Paști (Ioan 5, 1-15), care ne înfățișează vindecarea slăbănogului de la Vitezda.
„Multe necazuri și suferințe trupești sunt consecințe ale păcatelor pe care omul le săvârșește de-a lungul vieții, uneori involuntar și inconștient, lăsând urme asupra organismului uman. De aceea, atunci când suntem încercați de o anumită boală, să ne facem o introspecție, să ne întoarcem în timp - în vremea tinereților noastre - și să analizăm în ce măsură ne-am comportat așa cum se cuvine în raport cu noi înșine; să ne întrebăm dacă nu cumva am săvârșit abuzuri asupra trupului nostru, producând niște dezechilibre care, în cele din urmă, au degenerat într-o boală. Desigur, există și boli a căror explicație nu o putem găsi în noi înșine. Însă Mântuitorul a atras atenția că anumite suferințe au legătură cu păcatele pe care le săvârșim și, din acest motiv, este nevoie mai întâi să dobândim vindecarea sufletului de boala păcatului, pentru a avea parte apoi și de vindecarea trupească”, a menționat Arhiepiscopul locului.
Pentru eforturile depuse la înfrumusețarea lăcașului de închinare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a acordat rangul onorific de iconom preotului paroh Gabriel Dumbravă.
Biserica Parohiei Vintileanca a fost construită din temelie între anii 1853 și 1859. Prin strădania actualului paroh, ajutat de enoriași, între anii 2008 și 2022, s-au efectuat importante lucrări de renovare a sfântului lăcaș, care a fost împodobit cu pictură nouă, în tehnica frescă.