Vindecarea suferințelor prin credința în Hristos

În Duminica a 7-a după Rusalii, a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a subliniat faptul că vindecarea oricăror suferințe vine prin credința în Mântuitorul Iisus Hristos.

 Patriarhul României a explicat că din Evanghelia plină de înțelesuri duhov­ni­cești a vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum (Matei 9, 27-35) se desprind trei mai învățături. În primul rând, cei doi orbi care se țineau după Iisus au credință puternică și multă stăruință în rugăciune. În al doilea rând, învățăm din Evanghelia de astăzi că Mântuitorul Iisus Hristos ne arată smerenia Sa atunci când a poruncit acestor doi orbi, după ce i-a vindecat, să nu spună nimănui nimic. În al treilea rând, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos propovăduia în toate cetățile și satele, în sinagogi Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și vindeca toată boala și toată neputința din popor, unind cuvântul Evangheliei cu fapta milostivă a vindecării și ajutorării celor aflați în suferință. „Orbii aceștia din punct de vedere fizic nu erau cu totul neștiutori, ei nu erau orbi sufletește, pentru că auziseră de Iisus și auziseră că cei care au credință că vor fi vindecați de El se vor vindeca. În mod stăruitor au strigat «Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David» (Matei 9, 27). Rugăciunea lor este simplă și directă. Stăruința lor în rugăciune este măsura inten­si­tății credinței lor. Cre­dința nu este o convingere simplă, o convingere intelectuală că Dumnezeu există undeva, ci credința stabilește o relație vie între credincios și Dumnezeu. Această relație vie, intensă, de cerere se numește rugăciune. Prin rugăciune, omul se pune în relație vie de comunicare și comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vieții trupești, fizice, dar și Izvorul învierii și al vieții veșnice. Acești doi orbi, când cereau mila lui Iisus, de fapt cereau harul vindecării, harul dătător de viață, de sănătate, Mântuitorul ­Iisus Hristos le-a ascultat rugăciunea lor, și când S-a atins de ochii lor zicând «După credința voastră fie vouă!» (Matei 9, 29), s-au deschis ochii lor”, a arătat Preafericirea Sa. 

„Vestitori ai iubirii milostive a lui Hristos” 

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos le-a poruncit celor doi orbi să nu spună nimănui nimic despre vindecarea primită de la El: „Iisus a făcut aceasta pentru a arăta smerenia Lui și pentru a ne învăța ca atunci când săvârșim o faptă bună să nu așteptăm laude de la oameni, nici să trâmbițăm peste tot că am făcut o faptă bună. Răsplata pentru fapta bună nu trebuie să vină de la oameni, ci de la Dumnezeu. Dar cei doi orbi vindecați L-au vestit în tot ținutul acela. Aici vedem un contrast. Vedem că Iisus poruncește orbilor vin­decați ca nimeni să nu afle despre aceasta, însă ei nu au respectat porunca. Au simțit că Iisus spune aceasta din smerenie. Ei nu se puteau abține să nu preaslăvească pe Dumnezeu și să nu mărturisească lucrarea Lui făcută prin Iisus Hristos. Pe cât a fost de aspră porunca, pe atât au vestit ei de puternic în tot ținutul acesta binefacerea primită. Pe de o parte, vedem smerenia lui Iisus, iar pe de altă parte, vedem recunoștința acestor doi oameni, care au fost orbi și acum sunt vindecați”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat și de ce Mântuitorul Iisus Hristos nu a cerut mărturisirea credinţei şi în cazul mutului vindecat. „În primul rând, nu putea vorbi, iar în al doilea rând el nu era doar mut, ci era și posedat de un demon, de un duh necurat. Nu numai că era mut, dar nici nu mai gândea obișnuit, pentru că mintea lui, vocea lui, voința lui erau stăpânite. Facultățile lui sufle­tești erau confiscate de acest duh necurat și nu putea să exprime credința sa și nu putea nici să vorbească, nici să gândească cu propria gândire. În cazul lui, este suficientă cre­dința celor care l-au adus pe mut la Iisus ca să-l vindece”, a precizat Patriarhul României.

Predicarea iubirii milostive trebuie însoţită de practica iubirii milostive

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că din Evanghelia vindecării celor doi orbi și a unui mut din Capernaum învățăm că predicarea cuvântului Evangheliei trebuie însoțită de faptele iubirii milostive. „Biserica trebuie totdeauna să însoțească binevestirea Evangheliei, predica, cu săvârșirea de fapte bune, prin milostenie, ajutorarea celor săraci, flămânzi, bolnavi, bătrâni, însingurați. Din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos s-a născut toată lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii. S-au înființat cantine pentru săraci, case pentru copii, pentru orfani și bătrâni. S-au înființat cabinete medicale, infirmerii, dispensare pentru bolnavi și, mai târziu, chiar farmacii și spitale. Toate acestea fac parte din binevestirea Împărăției. Sunt semne profetice ale vindecării finale a umanității în Împărăția lui Dumnezeu. Pe lângă cuvânt, trebuie și fapta milostivirii. Nu este suficient să vorbim despre iubirea milostivă dacă nu devenim și noi mâinile iubirii milostive a lui Hristos. Așa înțelegem mai bine ce înseamnă Biserica, Trupul tainic al lui Hristos”, a subliniat Preafericirea Sa.