Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vineri se deschidestagiunea la Filarmonica ieşeană
Stagiunea 2011-2012 la Filarmonica de Stat "Moldova" din Iaşi se va deschide vineri, 7 octombrie, de la ora 19:00 cu un concert vocal simfonic sub bagheta dirijorului Vlad Conta. Publicul meloman se va delecta cu lucrări ale lui Ludwig van Beethoven: Uvertura "Coriolan", op. 62, Contradansuri, Simfonia nr. 9 pentru solişti, cor şi orchestră în re minor, op. 125. Vor performa în calitate de solişti artiştii Barbara Balazs, soprană, Florentina Onică, mezzo-soprană, Liviu Indricău, tenor şi Marius Bolos, bas.



.jpg)
