Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vinul cu denumirea MILOSTIVIRE se distribuie fără binecuvântarea Patriarhiei Române
Deoarece în unele eparhii din ţară, parohiile sunt obligate să cumpere aşa-numitul "vin liturgic" cu denumirea MILOSTIVIRE, prezentat ca fiind produs de către S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L. cu acordul şi binecuvântarea Patriarhiei Române, facem următoarele precizări:
Încă din anul 2009, S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L. a fost informată că Patriarhia Română nu are competenţe în distribuirea vinului cu adevărat liturgic, întrucât nu desfăşoară activităţi viticole proprii, asemenea unor eparhii care au viţă-de-vie proprie. Potrivit principiului autonomiei eparhiale, centrele eparhiale au responsabilitatea de a asigura parohiilor şi mănăstirilor aflate în jurisdicţia lor vinul liturgic natural şi curat pentru Sfânta Liturghie şi alte slujbe bisericeşti. În acest sens, precizăm faptul că Patriarhia Română nu poate dispune distribuirea de vin liturgic în eparhii fără consultarea prealabilă şi acordul acestora. O consultare pe această temă nu a avut loc niciodată între ierarhii Sfântului Sinod în cadrul şedinţelor sinodale. În luna august 2009, Patriarhia Română a notificat S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L asupra caracterului abuziv al folosirii numelui şi stemei Patriarhiei Române pe eticheta de prezentare. De asemenea, a atenţionat asupra faptului că menţiunea "vin liturgic" şi textul de prezentare tipărit pe etichetă induc în eroare cumpărătorul şi aduc prejudicii de imagine Patriarhiei Române, întrucât ea nu garantează că vinul respectiv este vin liturgic natural şi curat. Ca atare, atenţionăm clerul şi credincioşii mireni că aşa-numitul "vin liturgic" MILOSTIVIRE se distribuie în unele eparhii fără binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi fără ca respectiva societate comercială să fi prezentat Patriarhiei Române garanţii că oferă vin natural pregătit după tradiţia liturgică a Bisericii Ortodoxe.



.jpg)
