La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
„Virtute creştină în suflet de copil“, la Bacău
La Şcoala „Alecu Russo“ din municipiul Bacău a avut loc ieri, începând cu ora 12:00, concursul interjudeţean şi interdisciplinar de pictură şi eseuri cu titlul: „Virtute creştină în suflet de copil“. La acest concurs, coordonat de prof. Mihaela Chirica, Daniela Elena Burcă şi institutoarea Cristina Ionaşcu, au participat şcoli din Bacău, Suceava şi Vaslui. În debutul acestui concurs, pr. Cornel Elisei de la Capela „Sf. Dimitrie Basarabov“ din Bacău a ţinut un cuvânt de învăţătură pentru participanţi, apoi elevii Şcolii „Alecu Russo“ au prezentat celor implicaţi în acest concurs o expoziţie cu bucate de post. „Nu au fost uitaţi nici bătrânii din municipiul Bacău, care au fost ajutaţi cu cele necesare pentru traiul zilnic de către micuţii creştini care s-au implicat în buna realizare a acestui concurs interdisciplinar, beneficiind şi de ajutorul Asociaţiei de caritate creştină şi ajutor „Ovidenia“ -Bacău, coordonată de pr. Ovidiu Radu“, a spus pr. Constantin Gherasim, consilier pe probleme de tineret şi mass-media al Episcopiei Romanului. (C.C.)