Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizionarea filmului Concursului național catehetic „Rugăciunea în viața mea”
În seria manifestărilor culturale și educaționale programate cu prilejul Anului omagial și comemorativ 2022 s‑a numărat și Concursul național catehetic „Rugăciunea în viața mea”, organizat la nivelul Patriarhiei Române de Sectorul teologic‑educațional al Administrației Patriarhale. În seara premergătoare festivității de premiere a câștigătorilor, reprezentanții celor 31 de grupuri catehetice ajunse în fază finală s‑au întâlnit la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală, unde au vizionat un film realizat de TRINITAS TV despre proiectele câștigătoare.
Echipele care au obținut locul întâi în fiecare eparhie la acest concurs au fost premiate astăzi, 21 mai, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În așteptarea festivității, reprezentanții grupurilor catehetice au vizionat filmul ce a avut ca subiect proiectele câștigătoare. Membrii delegațiilor eparhiale au fost întâmpinați de părintele Mihai Pavel, inspector patriarhal în cadrul Biroului de catehizare al Sectorului teologic‑educațional, care le‑a adresat un cuvânt de bun venit și i‑a felicitat pe participanți pentru creativitatea de care au dat dovadă în acest concurs.
La proiecția filmului a participat și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, care a apreciat, la final, implicarea și creativitatea tuturor participanților la concurs: „Am vizionat împreună un film care a produs în fiecare o serie de sentimente și trăiri foarte intense. Tema concursului este foarte generoasă și este o mare binecuvântare când oamenii experimentează rugăciunea, cu bucuriile și roadele ei, de la vârstele cele mai mici. S‑a văzut pe chipul celor mai mulți dintre copii sinceritatea și candoarea cu care ei se adresează lui Dumnezeu. Suntem impresionați de implicarea copiilor și a preoților și m‑am bucurat să văd alături de ei cadre didactice, oameni de cultură și persoane cu alte ocupații, fapt care arată că întreaga societate trebuie să contribuie la formarea tinerilor, într‑o perioadă în care li se întind numeroase capcane și ispite”, a transmis postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române.