La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Vizită a fraţilor români din Sărcia - Serbia în România
Luni, 2 mai, membrii Consiliului Parohial din Sărcia - Serbia, însoţiţi de protopopul Petru Drăghicescu din această localitate au vizitat o serie de biserici din Episcopia Caransebeşului.
Prima oprire au făcut-o la Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Reşiţa, păstorită de pr. Petru Berbentia. Apoi au vizitat biserica din Bocşa Montană, oaspeţii fiind aşteptaţi aici de preotul paroh şi de membrii Consiliului Parohial. După săvârşirea slujbei de Te Deum, au urmat cuvântul de întâmpinare al pr. Ciprian Costiş şi cel al protopopului Petru Drăghicescu, care a oferit o icoană a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, precum şi explicaţiile oferite de pr. Petru Berbentia, cel care a iniţiat acest proiect de colaborare. Spre final, un membru al fiecărui Consiliu Parohial a exprimat dorinţa de a aprofunda relaţiile dintre Parohia ortodoxă română "Sf. Mare Mucenic Dimitrie" din Sărcia şi Parohia ortodoxă română "Pogorârea Sfântului Duh" din Bocşa Montană, urmând ca în foarte scurt timp să se semneze şi să se parafeze un act de bună-frăţietate. Sfârşitul vizitei l-au constituit discuţiile particulare între românii dintr-o parte sau alta a frontierei. Şi dacă o frontieră administrativă separă, frontierele din sufletele celor prezenţi au fost depăşite cu bucuria ce ţi-o dă întâlnirea cu fraţii de aceeaşi limbă şi aceeaşi credinţă. Această vizită este o continuare a relaţiilor de frăţietate dintre cele două comunităţi ortodoxe din Serbia, respectiv România. "În baza relaţiilor de bună frăţietate existente între parohia noastră "Sf. Apostoli Petru şi Pavel", Govândari şi parohii din Voivodina, cu binecuvântarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, am fost prezent împreună cu pr. Ciprian Costiş din Bocşa Montană la serbarea hramului bisericii parohiale din Sărcia, în toamna anului trecut", declară părintele Petru Berbentia, parohul Bisericii Govândari din Caransebeş. Parohia "Sf. Mare Mucenic Dimitrie" aparţine administrativ de Protopopiatul Torac şi este administrată alternativ de pr. prot. Petru Drăghicescu din Toracu Mare şi pr. Gabriel Bandu din Ecica.