Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizită a secretarului de stat pentru Culte în Mitropolia Basarabiei
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a primit marți, 2 aprilie, vizita secretarului de stat pentru Culte din Guvernul României, Ciprian‑Vasile Olinici, informează mitropoliabasarabiei.ro. Ierarhul și secretarul de stat au discutat despre activitatea misionară, pastorală, socială și edilitară a Mitropoliei Basarabiei, precum și proiectele pe care le desfășoară în Republica Moldova, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României.
Întâlnirea a avut loc la Reședința mitropolitană din Chișinău, unde se află și Paraclisul „Sfântul Ioan Teologul” al Mitropoliei Basarabiei, iar secretarul de stat a fost invitat să viziteze birourile, dar și paraclisul, care au fost renovate de curând, cu susținerea autorităților române.
IPS Petru i‑a mulțumit lui Ciprian‑Vasile Olinici pentru această nouă vizită la Chișinău și pentru sprijinul consistent pe care îl acordă Guvernul României, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, Mitropoliei Basarabiei.
Ca semn al prețuirii și binecuvântării, pentru întreaga activitate administrativă, misionară, socială și pentru devotamentul manifestat față de slujirea Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia, Ciprian‑Vasile Olinici a fost decorat cu ordinul Ștefan cel Mare și Sfânt - gradul 1.
La rândul său, secretarul de stat a mulțumit Mitropolitului Petru și întregului corp administrativ pentru primirea călduroasă și a exprimat cuvinte de recunoștință pentru efortul depus de Mitropolia Basarabiei în activitatea sa misionară și rolul important pe care îl are pentru restabilirea adevărului istoric și promovarea valorilor ortodoxe naționale, dar mai ales pentru asistența socială, duhovnicească și materială pe care o acordă românilor basarabeni.