În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vizită arhierească în Parohia Almaş
Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 Gurahonţ, coordonat de preotul Crăciun-Dorel Moţ, s-au întrunit în după-amiaza zilei de 27 iulie la Biserica ortodoxă cu hramul „Buna Vestire“ din Parohia Almaş, Protopopiatul Sebiş. La această întrunire, preoţii cercului pastoral şi credincioşii din Parohia Almaş au avut aleasa bucurie de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de părintele protopop Beni Ioja, de preotul paroh Ioan Daşcău, de ceilalţi preoţi şi de un număr mare de credincioşi din Parohia Almaş. În cadrul acestei întâlniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului. Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta An omagial euharistic şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, preotul Andrei Dârbaş de la Parohia Bonţeşti a susţinut temele: „Sfânta Euharistie - mijloc de comuniune între Hristos şi Biserică“; „Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu şi preocupările sale în domeniul asistenţei sociale, grija faţă de săraci - aşezăminte şi spitale“ şi „Problema înnoirii în slujirea liturgică a Bisericii“. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, pe baza referatului susţinut de preotul Andrei Dârbaş, a adăugat un cuvânt de îndrumare pentru cursul postului apropiat al Adormirii Maicii Domnului, în care se cuvine în mod deosebit să urmăm recomandările Sfântului Sinod al Bisericii noastre privind Anul omagial al Sfintelor Taine şi al martiriului Sfinţilor Brâncoveni. În urma raportului de activitate susţinut de preotul paroh Ioan Daşcău, la sfârşitul activităţii sale în această parohie, urmând ieşirea la pensie, chiriarhul i-a mulţumit acestuia pentru toată râvna arătată în tot ce a făcut de-a lungul păstoririi sale în această parohie. În finalul întâlnirii, preotul paroh Ioan Daşcău a mulţumit chiriarhului pentru aleasa bucurie oferită prin vizita în această parohie şi pentru toate cuvintele de preţuire la adresa sa. De asemenea, a mulţumit preoţilor si credincioşilor pentru participare. Ziua s-a încheiat cu o agapă frăţească. (Iulian Moţ)