Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vizită canonică în Mitropolia Banatului
În zilele de 27-29 noiembrie 2009, PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va efectua o vizită canonică în Mitropolia Banatului, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Mâine, 28 noiembrie, de la ora 10:00, Patriarhul României va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfânta Treime“ din municipiul Arad, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. În continuare, de la ora 12:00, va avea loc ceremonia de ridicare a Episcopiei Aradului la rang de arhiepiscopie, în urma hotărârii Sfântului Sinod din 18 iunie 2009. Duminică, 29 noiembrie, de la ora 10:00, Patriarhul Daniel va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Nicolae“ din municipiul Deva, iar de la ora 12:00 va prezida ceremonia de întronizare a Preasfinţitului Părinte Gurie Georgiu, primul ierarh al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, eparhie înfiinţată prin hotărârea Sfântului Sinod luată în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009.



.jpg)
