În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vizită canonică în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
În perioada 26-28 septembrie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va efectua o vizită canonică în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, vizită care se va desfăşura după următorul program:
În prima parte a zilei de astăzi, 26 septembrie 2009, Preafericirea Sa se va afla în Arhiepiscopia Târgoviştei, unde, începând cu ora 8:30, va participa la ceremonia de aşezare a moaştelor Sf. Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi mitropolitul Ţării Româneşti (cca 1500-1505) în Catedrala arhiepiscopală şi va oficia Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în faţa Catedralei (de la ora 9:15), informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române. După Sfânta Liturghie, va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti (cu ziua de prăznuire la 26 septembrie), om de cultură isihastă şi prinţ al păcii, trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod în şedinţa de lucru din zilele de 8-9 iulie 2008. În continuare, se va lansa o nouă ediţie a „Octoihului“ ieromonahului Macarie, una dintre primele tipărituri din România, apărută la Mănăstirea Dealu în anul 1510. Patriarhul României îşi va încheia vizita la Târgovişte cu binecuvântarea şi inaugurarea Aulei „Sf. Voievod Neagoe Basarab“, din Reşedinţa arhiepiscopală. Ridicarea în rang de arhiepiscopie a două episcopii În după-amiaza zilei de astăzi, Părintele Patriarh îşi va continua vizita pastorală în Episcopia Argeşului şi Muscelului. De la ora 16:00, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române va participa la procesiunea cu moaştele Sfintei Filoteea, care se va desfăşura de la Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc până la Catedrala episcopală din Curtea de Argeş. La Catedrala episcopală, după oficierea slujbei Vecerniei (ora 17:00), va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Ierarh Iachint, primul mitropolit al Ţării Româneşti (cu ziua de prăznuire la 28 octombrie), a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, şi a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (canonizat de Sfântul Sinod în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009, cu ziua de prăznuire la 26 iulie). În continuare, va avea loc festivitatea de ridicare a Episcopiei Argeşului şi Muscelului în rang de arhiepiscopie, urmare a hotărârii Sfântului Sinod luate în şedinţa de lucru din zilele de 18-19 iunie 2009. Mâine, 27 septembrie 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va vizita Episcopia Dunării de Jos, unde, de la ora 9:00, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală din municipiul Galaţi. Sfânta Liturghie va fi urmată de festivitatea de ridicare a Episcopiei Dunării de Jos în rang de arhiepiscopie, conform hotărârii sinodale din vara acestui an. Proclamarea locală a canonizării Sfântului Ierarh Iachint, la Tulcea În cea de a doua parte a zilei, Patriarhul României se va afla în Episcopia Tulcii, pentru a oficia slujba de sfinţire a bisericii cu hramul „Sfânta Treime“ din municipiul Tulcea (ora 17:00) şi va prezida ceremonia de proclamare locală a canonizării Sfântului Ierarh Iachint, care va avea loc pe un podium special amenajat în faţa bisericii. Luni, 28 septembrie 2009, Patriarhul Daniel va participa la deschiderea oficială a sesiunii de comunicări ştiinţifice cu tema „Creştinismul românesc şi organizarea bisericească în sec. XIII-XIV“, organizată de Comisia Română de Istorie şi Studiu al Creştinismului, la Aşezământul Eparhial „Sfântul Pantelimon“, din staţiunea Lacul Sărat, judeţul Brăila. În seara aceleiaşi zile, Preafericirea Sa se va reîntoarce la Bucureşti.