„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Vizită chiriarhală în Parohia Şiclău
Duminică, 7 august, credincioşii Parohiei Şiclău, Protopopiatul Arad, împreună cu preotul paroh au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească prilejuite de hramul bisericii şi, totodată, de descinderea Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei.
Ierarhul a fost întâmpinat de soborul de preoţi aparţinători Cercului misionar Chişineu Criş, având în frunte pe pr. Nicu Breda, protopopul Aradului, care a adresat un cuvânt de bun venit Înalt Preasfinţiei Sale. Biserica parohială din localitatea Şiclău datează din anul 1765, având ca hram "Schimbarea la Faţă" a Domnului. Pictura bisericii a fost executată în anul 1906 de pictorul Ion Zaicu. În decursul timpului, s-au făcut lucrări interioare de restaurare a picturii, iar între anii 2010 şi 2011, s-au executat lucrări exterioare de retencuire şi înlocuire a acoperişului. Toate aceste lucrări s-au realizat sub coordonarea preotului paroh, iconom Sava Radu, împreună cu credincioşii parohiei şi alţi donatori. După slujba de binecuvântare a lucrărilor a urmat Sfânta Liturghie arhierească. Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop a tâlcuit, în cuvântul de învăţătură, legătura dintre pericopele biblice ale zilei, Apostolul şi Sfânta Evanghelie, în sensul comuniunii credincioşilor din cadrul Bisericii. Aceştia lucrează pentru propăşirea ei şi a societăţii, IPS Timotei dând ca exemplu jertfelnicia lor prin lucrările executate la biserica parohială. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh a făcut o scurtă dare de seamă referitoare la reparaţiile efectuate, mulţumind, în numele Consiliului, Comitetului Parohial şi al credincioşilor, Înalt Preasfinţitului Timotei pentru slujire şi binecuvântare, rugând pe Atotputernicul Dumnezeu să dăruiască tuturor mulţi ani binecuvântaţi de rodnice împliniri. Vizite şi în parohiie Grăniceri, Socodor şi Cintei După agapa frăţească, IPS Timotei, împreună cu pr. Justinian Tibil, stareţul Mănăstirii Teiuş din Caransebeş, venit în calitate de oaspete la eveniment, împreună cu părintele protopop Nicu Breda, a vizitat parohiile Grăniceri şi Socodor pentru lămurirea unor probleme curente administrative, legate şi de primăriile locale. De asemenea, a asistat la lucrările Cercului pastoral Chişineu Criş, desfăşurate sub conducerea preotului Liviu Savulov de la Parohia Chişineu Criş I în Parohia Şiclău. Referatul principal cu titlul "Pregătirea pentru Sfânta Liturghie", susţinut de preotul paroh, a dus la numeroase dezbateri de ordin pastoral-misionar. La încheierea vizitelor chiriarhale ale zilei, la ceas de seară, Înalt Preasfinţia Sa a poposit şi în biserica Parohiei Cintei, punând la sufletul credincioşilor câteva îndemnuri cu referire la Evanghelia zilei.