Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vizita IPS Părinte Mitropolit Teofan în judeţul Botoşani
În perioada 25-27 februarie 2011, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va efectua o vizită pastorală în judeţul Botoşani. Astăzi, 25 februarie, IPS Teofan va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Popăuţi din Botoşani, unde va hirotoni întru ieromonah pe ierodiaconul Grigorie Ruxandu de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului. În aceeaşi zi, va vizita parohiile Tocileni, Ceir şi Todireni. Vizitarea parohiei Tocileni este prilejuită de iniţiativa construirii Casei memoriale "Patriarhul Teoctist". Mâine, 26 februarie, IPS Teofan va oficia Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ" a Schitului Alba, care aparţine de Mănăstirea Gorovei. În aceeaşi zi va oficia Sfânta Taină a Botezului pentru cel de-al cincilea copil al familiei preotului Eliodor Pintilii de la parohia Horlăceni, Protopopiatul Dorohoi. Programul Înalt Preasfinţiei Sale va mai cuprinde în această zi şi vizitarea parohiilor: Prelipcea, Sauceniţa şi Văculeşti. Duminică, 27 februarie, IPS Teofan va oficia Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii Voievozi" din Botoşani, apoi va vizita parohiile: Dorobanţi, Nicşeni, Teişoara şi Roma.



.jpg)
