Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Vizită pastoral-administrativă în Eparhia Argeşului şi Muscelului
Înalt Preasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a efectuat marţi, 22 noiembrie, o vizită pastoral-administrativă la câteva şantiere deschise în cadrul eparhiei, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Înalt Preasfinția Sa a vizitat şantierul deschis la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae", din Parohia Bădeşti, aflată pe Valea Râului Doamnei, în comuna Pietroşani. Cu această ocazie a fost analizată calitatea lucrărilor executate la faţada bisericii. În vara acestui an, pictura grav afectată de trecerea timpului a fost restaurată. Totodată a fost extins acoperişul pentru o mai bună protecţie, iar în partea inferioară au fost executate lucrări pentru îndepărtarea igrasiei din ziduri. De asemenea, a fost schimbată toată tâmplăria bisericii, fiind montate geamuri sablate cu chipuri de sfinţi.



.jpg)
