Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vizită pastorală în Protopopiatul Oradea
În Duminica a XIX-a după Rusalii, pe 3 octombrie, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din cadrul Protopopiatului Oradea. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire a bisericii cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Parohia Şumugiu, a sfinţit şi binecuvântat casa parohială renovată şi a săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, pr. paroh Nicolae Alexandru Pop a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, pentru întreaga lucrare pastoral-misionară desfăşurată în parohie, cât şi pentru strădaniile depuse în vederea restaurării şi înfrumuseţării lăcaşului de cult. Biserica din Şumugiu a fost construită între anii 1927 şi 1929, iar în perioada 2004-2010, prin purtarea de grijă a preotului paroh, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, biserica a fost reparată şi renovată, a fost introdusă încălzirea centrală prin pardoseală şi s-a refăcut cafasul pentru cor. În exteriorul bisericii s-au făcut lucrări de subzidire, drenaje pentru apa pluvială, trotuare împrejmuitoare şi scări de acces noi, reparându-se întregul acoperiş. A fost amenajat un nou lumânărar. La casa parohială s-au făcut reparaţii capitale: s-a refăcut instalaţia electrică şi s-a introdus încălzirea centrală. A fost amenajată curtea casei parohiale şi s-a realizat un parc de joacă pentru copii. (pr. Cristian Rus)



.jpg)
