Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Vizită pastorală la românii din Oslo și Bergen, Norvegia
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a efectuat în aceste zile o vizită pastorală la românii din Norvegia. În cadrul acesteia, ierarhul s-a întâlnit cu preoții și enoriașii parohiilor românești din Oslo și Bergen, a săvârșit sfinte slujbe, la biserică și la casele enoriașilor, a spovedit adulții și tinerii, iar copiilor le-a oferit mai multe daruri, între care cărțile ilustrate apărute recent la Editura „Felicitas” a Episcopiei Europei de Nord, intitulate: „O călătorie în lumea portului românesc” și „A doua călătorie a magilor”. Astfel, sâmbătă, 10 decembrie, Preasfinţia Sa a săvârșit Sfânta Liturghie la Oslo și a botezat primul copil al părintelui Alexandru-Călin Ardelean și al soției acestuia, Mădălina. După slujbă, a încurajat tinerii Centrului pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, care au cântat mai multe colinde învățate la activitățile organizate în cadrul parohiei din Oslo. Duminică, 11 decembrie, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie s-a aflat în mijlocul românilor de la „Poarta Fiordurilor” din Bergen, pe coasta de vest a Norvegiei, în parohia românească ocrotită de Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva din Selje și Bergen. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Macarie s-a referit și la pilda vieții Sfintei Mucenițe Filofteia, ocrotitoarea parohiei din Bergen, copila sfântă de 12 ani care a fost ucisă de către tatăl ei. Ierarhul a arătat că uneori și copiii zilelor noastre sunt uciși sufletește prin dezinteresul părinților față de creșterea și educația lor.



.jpg)
