Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizite arhierești în două parohii din Episcopia Caransebeșului
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor Parohiei Globu Craiovei din Protopopiatul Băile Herculane, județul Caraș-Severin, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În ajun, sâmbătă, 17 aprilie 2021, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Peștere din Protopopiatul Caransebeș, județul Caraș-Severin, cu prilejul întrunirii clericilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Caransebeș.
În cuvântul de învățătură rostit în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Globu Craiovei, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a evidențiat exemplul de pocăință oferit de Sfânta Maria Egipteanca, ne-a transmis arhidiaconul Pavel Canea, consilier eparhial. „În această duminică am pomenit-o și am cinstit-o pe Cuvioasa Maica noastră Maria Egipteanca, o femeie desfrânată în prima parte a vieții ei, dar după ce s-a convertit, s-a rugat și s-a învrednicit să se închine Lemnului celui de viață făcător în cetatea Ierusalimului, a plecat în pustiul Iordanului și 47 de ani a trăit în post, rugăciune, meditație și contemplație. Această femeie care a ajuns sfântă, înger în trup, a fost, este și va rămâne un model pentru noi toți, de pocăință, de asceză și tărie duhovnicească”, a spus ierarhul locului.
La Parohia Peștere din Protopopiatul Caransebeș s-a desfășurat sâmbătă, 17 aprilie 2021, întrunirea Cercului pastoral-misionar Caransebeș, care a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. „Ne dorim ca în acest an să slujim Sfânta Liturghie cu toți preoții din eparhie reuniți pe cercuri pastoral-misionare, în fiecare lună. În luna martie am slujit cu preoții din Cercul pastoral-misionar Reșița Nord, în această lună, aici, cu preoții din Cercul pastoral-misionar Caransebeș, și vom continua în celelalte luni până la sfârșitul anului, slujind în toate cele 10 cercuri pastoral-misionare care formează Episcopia Caransebeșului”, a precizat Preasfinția Sa.
După Sfânta Liturghie, a avut loc o sesiune de comunicări administrative, în care s-a discutat și despre colecta desfășurată la nivelul Protopopiatului Caransebeș pentru părintele Alexandru Mihăiescu, de la Parohia Poiana, comuna Buchin, a cărui casă parohială a ars într-un incendiu.