Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Vizite arhierești la parohii și așezăminte monahale din Caraș-Severin
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit sâmbătă, 25 noiembrie, în Parohia Șopotu Vechi din Protopopiatul Băile Herculane, județul Caraș-Severin. În biserica parohială cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Parastasului pentru profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog, de la a cărui mutare în veșnicie s-au împlinit 40 de zile. Răspunsurile la slujbă au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. În continuare, ierarhul a vizitat parohia vacantă Șopotul Nou și Schitul „Sfinții Apostoli”-Stăncilova, unde a binecuvântat începerea lucrărilor de edificare a așezământului monahal din Munții Almăjului.
În cursul după-amiezii, chiriarhul a sfințit două clădiri din cadrul Așezământului social pentru copii „Sfântul Ioan Maximovici” din Slatina Nera. După slujba de sfințire, Preasfințitul Părinte Lucian, însoțit de doctorul Pavel Chirilă, a vizitat Clinica Nera. În cursul serii, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit slujba Tunderii în monahism a șase viețuitoare în Paraclisul „Buna Vestire” al Mănăstirii Nera.



.jpg)
