Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizite arhierești și slujiri la două cimitire din Episcopia Caransebeșului
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a mers vineri, 14 mai, în două parohii din Protopopiatul Băile Herculane, județul Caraș-Severin, și s-a rugat pentru cei adormiți, împreună cu preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei și credincioșii din cele două parohii.
Prima slujbă a Parastasului a fost săvârșită în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Plugova, întrucât vremea nefavorabilă nu a permis oficierea slujbei în cimitirul parohial, așa cum era programat. În continuare, Preasfințitul Lucian a mers și în Parohia Globurău, unde a înălțat rugăciuni și pentru cei care își dorm somnul de veci în cimitirul din această parohie. Sfânta slujbă a fost oficiată în curtea bisericii parohiale, la care au participat credincioși care au adus pomelnice și prinoase pentru cei dragi ai lor trecuți la Domnul.
„Și în această perioadă sfântă din cursul anului bisericesc, în care sărbătorim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice, o perioadă a biruinței lui Hristos, suntem chemați să-i pomenim pe cei adormiți din comunitățile noastre. Credem că slujbele de pomenire nu fac altceva decât să ne arate tuturor că este foarte importantă săvârșirea parastaselor de obște. Valoarea liturgică a cimitirelor parohiale este bine să fie scoasă în evidență în fiecare an și mai ales în perioadele speciale din cursul anului bisericesc”, a subliniat Episcopul Caransebeșului.
După sfintele slujbe, a fost organizată o conferință în cadrul căreia părintele Petru Urdăreanu de la Parohia Globurău a susținut un referat cu tema „Cimitirele în tradiția canonică a Bisericii Creștine”. De asemenea, părintele Ion Bosioc de la Parohia Plugova a prezentat și un medalion despre Ion Cornianu, olimpic la luptele greco-romane, vicepreședinte și comandor FILA, care a făcut o carieră de peste 40 de ani la lotul național de lupte ca sportiv și mai apoi ca antrenor. Acesta este înmormântat în cimitirul Parohiei Plugova.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a vizitat și cele două cimitire parohiale.