Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vizite pastorale ale Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi astăzi, de la ora 16:00, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Naşterea Maicii Domnului" - Humuleşti din Protopopiatul Târgu Neamţ. Mâine, Înalt Preasfinţia Sa se va întâlni cu enoriaşii din Chintinici, Slobozia 1, Slobozia 2, Zăneşti 2, Traian, Zăneşti-Faur şi Măloaia, cu ocazia unor vizite pastorale pe care le va efectua în aceste parohii. (C.C.)



.jpg)
