Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vizite pastorale ale Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit sâmbătă, 6 martie 2010, slujba Sfintei Liturghii în biserica Schitului Cărbuna al Mănăstirii Neamţ. Apoi, Înalt Preasfinţia Sa, alături de arhim. Nichifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de arhim. Luca Diaconu, exarhul zonei Neamţ, a avut o întâlnire, la stăreţia Mănăstirii Neamţ, cu stareţii şi stareţele din judeţul Neamţ, în cadrul căreia s-au discutat probleme legate de viaţa mănăstirească.
Ieri după-amiază, după slujba Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Bodeşti, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat cinci parohii din Protopopiatul Piatra Neamţ, pentru a le oferi sfântul antimis. După cum ne-a relatat pr. Dumitru Ailincăi, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ, IPS Teofan a ajuns în parohiile Oşlobeni, Bodeşti de Sus, Bodeşti de Jos, Dobreni şi Căciuleşti. IPS Teofan a fost întâmpinat de credincioşii şi de copiii din aceste parohii îmbrăcaţi în costume naţionale. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat şantierele pe care le au unele dintre parohiile vizitate. (C.C.)



.jpg)
