În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vizite pastorale în Episcopia Caransebeşului
În prima duminică din Triod, a Vameşului şi a Fariseului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a efectuat vizite pastoral-misionare în două parohii din Protopopiatul Reşiţa. Astfel, ierarhul a vizitat Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din municipiul reşedinţă de judeţ şi Parohia Doman.
În biserica din Doman, chiriarhul a rostit un bogat cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit Evanghelia duminicii. La final, întâistătătorul eparhiei a împărţit anafură şi iconiţe credincioşilor prezenţi. De asemenea, a purtat discuţii cu membrii Consiliului şi Comitetului parohial şi a vizitat casa parohială. La praznicul Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a vizitat parohiile Valea Timişului, Bolvaşniţa şi Bucoşniţa din Protopopiatul Caransebeş. În Parohia Bucoşniţa, chiriarhul a rostit un bogat cuvânt de învăţătură despre evenimentul întâmpinării Domnului la Templul din Ierusalim de către Sfântul şi Dreptul Simeon şi Sfânta Prorociţă Ana. La final, ierarhului i-a fost prezentat stadiul lucrărilor de renovare şi înfrumuseţare executate la biserica parohială. În aceste zile, din încredinţarea chiriarhului, membrii Permanenţei Consiliului eparhial au vizitat de asemenea mai multe parohii. Astfel, părintele arhimandrit Constantin Timiş, vicar eparhial, a fost prezent în prima duminică a Triodului în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din parohiile Ticvaniu Mare, Grădinari, Broşteni, Răchitova, „Pogorârea Duhului Sfânt“-Oraviţa şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“-Oraviţa Română, toate din cadrul Protopopiatului Reşiţa. La parohia orăviţeană „Pogorârea Duhului Sfânt“ a fost vizitat şantierul noii biserici, iar la Parohia „Sfântul Proroc Ilie“ din Oraviţa Română, părintele vicar a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură. Parohii din cuprinsul Protopopiatului Caransebeş au fost cercetate în aceste zile de către părintele Alin-Vasile Câmpean, consilier administrativ-bisericesc. Astfel, în Duminica Vameşului şi a Fariseului, au fost vizitaţi preoţii şi credincioşii din parohiile Marga şi Băuţarul Superior, amândouă situate pe Valea Bistrei. În biserica Parohiei Băuţarul Superior, părintele consilier a rostit un cuvânt de învăţătură, fiind apreciată activitatea frumoasă a tânărului preot Vidu Marius Vasiloni, instalat paroh în urmă cu câteva luni. De asemenea, în prezenţa unor membri ai Consiliului parohial a vizitat şantierul casei parohiale. La praznicul Întâmpinării Domnului, consilierul administrativ al eparhiei, a vizitat parohiile Maciova, Peştere şi Ohaba Mâtnic, situate pe Valea Timişului, toate comunităţi mai izolate şi mai mici, din punctul de vedere al numărului credincioşilor. La Parohia Ohaba Mâtnic, delegatul chiriarhului a ţinut un cuvânt de învăţătură, apreciind activitatea preotului paroh Ioan Goloşie, instalat în urmă cu aproape un an în această funcţie, şi activitatea culturală a parohiei, cunoscută prin organizarea unui important festival anual de poezie în grai bănăţean. Şi părintele Daniel Alic, consilier cultural, a cercetat două unităţi parohiale, slujind în aceste două zile Sfânta Liturghie la parohiile Şopotu Nou din Protopopiatul Băile Herculane şi Goleţ din Protopopiatul Caransebeş, rostind cuvântul de învăţătură şi aducând aprecieri la adresa activităţii celor doi preoţi parohi, Samuel Şendroni şi Dumitru Suru. Parohii din cuprinsul Protopopiatului Băile Herculane au fost vizitate la praznicul Întâmpinării Domnului de către părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier social. Astfel, din încredinţarea chiriarhului, părintele consilier a cercetat comunităţile parohiale din Topleţ, Bârza, Băile Herculane, Pecinişca şi Mehadia. Toate aceste vizite se înscriu în şirul activităţilor dedicate de Centrul eparhial Anului omagial 2015 - al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, urmărindu-se mai ales intensificarea misiunii în unităţile parohiale şi sprijinirea preoţilor în lucrarea pastoral-misionară. (Pr. Alin Câmpean, Darius Herea)