Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizite pastorale în municipiul Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a vizitat luni, 6 februarie, parohiile Alba Iulia - Lipoveni, Alba Iulia - Maieri I și Alba Iulia - Maieri II, întâlnindu-se, cu această ocazie, cu preoţii și credincioșii din cele trei comunități.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul, însoțit de preotul protopop Teofil Slevaș, a vizitat prima dată Parohia Alba Iulia - Lipoveni, unde este paroh preotul Sergiu Pantea. Aici, ierarhul a fost întâmpinat de credincioși la biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
În continuare, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Irineu a vizitat Biserica „Sfânta Treime” din Parohia Alba Iulia - Maieri I, comunitate păstorită de pr. prof. dr. Nicolae Topîrcean, cadru didactic la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. Prezenți la biserică în număr mare, credincioșii au ascultat cuvântul duhovnicesc și sfaturile oferite de ierarh.
La final, Înaltpreasfinția Sa a vizitat Biserica „Sfânta Treime” din Parohia Alba Iulia - Maieri II, comunitate păstorită de pr. protopop Teofil Slevaș. Aici, ierarhul a analizat situația demersurilor efectuate pentru restaurarea lăcașului de cult şi a oferit îndrumări în privinţa realizării acestui obiectiv.