După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s-au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru
Vizite pastorale în municipiul Sighişoara
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat, vineri, 14 februarie, mai multe vizite pastorale în municipiul Sighișoara. Însoțit de protopopul Ovidiu Dan, ierarhul a mers în trei comunități parohiale din Sighișoara, prilej cu care a vizitat şi șantierele de lucru ale bisericilor unde se desfășoară ample lucrări de construcție. În prima parte a vizitelor, ierarhul fost prezent la Biserica „Sfânta Treime”, unde slujesc Petru Bleahu, preot al Parohiei Sighișoara I, și Mircea Ceușan, preot al Parohiei Sighișoara II. În continuare, ierarhul a ajuns în Parohia Sighișoara V, la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”, unde este paroh părintele Ioan Boian. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Sighișoara VII, unde slujesc preoții Claudiu Tofan și Mircea Fusaru. Ierarhul le-a transmis preoţilor îndemnuri, cuvinte de îmbărbătare și binecuvântări, oferindu-le totodată îndrumări pastoral-misionare și administrativ-gospodărești.



.jpg)
