Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Vizite pastorale în parohiile Bolintin Deal II şi Ghionea
Joi, 24 iunie, după săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica Schitului Strâmbu-Găiseni, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a efectuat două vizite pastorale în cuprinsul Eparhiei, informează www.episcopiagiurgiului.ro. Cu acest prilej, a fost vizitată Parohia Bolintin Deal II, unde Preasfinţia Sa a apreciat stadiul avansat al lucrărilor de construcţie a noii biserici parohiale ce se ridică prin strădania părintelui Vasile Antonescu, consilier tehnic în cadrul Centrului eparhial. Totodată, a fost vizitată şi Parohia Ghionea din com. Ulmi, Protopopiatul Bolintin, unde biserica parohială se află într-un stadiu avansat de construcţie.



.jpg)
