Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Vocile Bizanţului” la Catedrala mitropolitană din Iaşi
Peste 160 de cursanţi ai Masterclassului de Cânt Bizantin vor concerta astăzi la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Cea de-a IV-a ediţie a acestui eveniment se derulează de la începutul acestei săptămâni şi constă în predarea de cursuri şi susţinerea de conferinţe de către specialişti ai muzicii bizantine.
La Iaşi a debutat luni, 4 iulie, Masterclassul de Cânt Bizantin, ediţia a IV-a. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Asociaţia Culturală "Byzantion", Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi. Pe timpul celor cinci zile au fost organizate cursuri teoretice şi practice (o sesiune dimineaţa şi una seara) şi conferinţe. Prelegerile şi cursurile au fost susţinute de următorii invitaţi: maestrul Georgios Konstantinou, profesor de muzică bizantină la Conservatorul de Stat din Atena, prof. Christos Tsiamoulis, asist. Ioannis Avramidis, Lykourgos Angelopoulos, arhonte protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol, conf. univ. dr. Elena Chircev de la Conservatorul de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca, pr. conf. univ. dr. Florin Bucescu, lect. univ. dr. Zamfira Danilş, prep. univ. drd. Adrian Sîrbu de la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru din cadrul Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi ş.a.
Trei coruri în faţa iubitorilor de muzică psaltică
Programul celor cinci zile de Masterclass, care a adunat peste 160 de cursanţi din toate colţurile ţării, se desfăşoară cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Această ediţie este prima care îşi propune o trecere prin toate glasurile bisericeşti la nivel practic, având ca bază teoretică Gramatica muzicii psaltice scrisă de Georgios Konstantinou.
Astăzi de la ora 19:30 va avea loc concertul extraordinar de muzică bizantină. La concert va participa şi grupul psaltic "Nectarie Protopsaltul", dirijat de Sabin Preda. "Va fi impresionant corul mare al cursanţilor Masterclassului de Cânt Bizantin. Anul acesta avem un număr record de cursanţi care vor concerta în faţa altarului Catedralei mitropolitane din Iaşi, fiind dirijaţi de prof. Lykourgos Angelopoulos. În repertoriul concertului intitulat "Vocile Bizanţului" vor fi cântări bizantine ce vor fi intonate în româneşte. Aceste cântări sunt pregătite în cele mai mici detalii de prof. Lykourgos Angelopoulos timp de trei zile", a relatat prep. univ. Adrian Sîrbu, coordonatorul proiectului "Masterclass de Cânt Bizantin" şi preşedintele Asociaţiei culturale "Byzantion". Pe lângă cele două coruri amintite, va mai concerta Corul "Byzantion" din Iaşi, urmând ca invitaţii greci să aibă câteva intervenţii solistice. "Cursanţii au fost trimişi din toată ţara de stareţii şi stareţele mănăstirilor. Astfel, vom avea reprezentanţi ai mai multor eparhii din ţară: diaconi, arhidiaconi, monahi, monahii, seminarişti, teologi, conservatorişti ş.a.", a adăugat prep. univ. Adrian Sîrbu.