În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
„Vreau să mă pregătesc să fiu un părinte cât mai bun“
Conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte!", organizată, sâmbătă, în Sala Mare a Teatrului Luceafărul din Iaşi, a reunit circa 400 de actuali sau viitori părinţi, dornici să afle de la specialişti în comunicare interpersonală, psihologi sau nutriţionişti cum să aibă o relaţie cât mai sănătoasă şi armonioasă cu copiii lor.
"Eu încă nu sunt părinte, dar am venit cu intenţia de a mă pregăti să fiu părinte. Sperăm ca, anul viitor, să ne ajute Dumnezeu să avem un copil şi vreau să mă pregătesc să fiu un părinte cât mai bun", spune Eugen Ristea, unul dintre numeroşii bărbaţi prezenţi la conferinţă. Fundaţia "Varlaam Mitropolitul", aflată sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a organizat, sâmbătă, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Asociaţia Părinţilor Isteţi, cea de a doua ediţie a conferinţei "Ai copil. Învaţă să fii părinte!". La evenimentul găzduit în Sala Mare a Teatrului Luceafărul din Iaşi au fost prezenţi circa 400 de actuali sau viitori părinţi, dornici să afle de la specialişti în comunicare interpersonală, psihologi sau nutriţionişti cum să aibă o relaţie cât mai sănătoasă şi armonioasă cu copiii lor. "Se spune că pentru orice profesie ne putem pregăti şi avem, în acest sens, învăţători, profesori sau alţi specialişti de la care putem învăţa cum să facem bine un anumit lucru. A fi părinte este, de asemenea, ceva care se învaţă. Se învaţă din propria experienţă, din experienţele altora, dar şi de la specialişti care studiază numeroase aspecte care ţin de relaţia părinte-copil. Ideea care a stat la baza proiectului nostru, "Învaţă să fii părinte", a fost să aducem în faţa oamenilor interesaţi, părinţi sau viitori părinţi, astfel de specialişti - psihologi, traineri în relaţionare, în comunicare -, oameni cu o bogată experienţă şi rezultate deosebite în domeniile pe care le studiază. Prin conferinţele pe care le organizăm, noi spunem că ne adresăm "părinţilor isteţi", adică acelor părinţi care nu trăiesc cu senzaţia că le ştiu pe toate, care îşi doresc să fie cât mai buni şi abordează acest lucru cu seriozitate. Până acum, la toate cele patru conferinţe organizate în Bucureşti şi Iaşi, am avut parte de o foarte bună receptivitate şi implicare din partea părinţilor şi, începând de anul viitor, intenţionăm să extindem aceste conferinţe şi în alte oraşe", spune Cristina Gheorghe, directorul executiv al Fundaţiei "Varlaam Mitropolitul". Părinţii, dependenţi de surogatele alimentare destinate copiilor Potrivit organizatorilor, proiectul "Ai copil. Învaţă să fii părinte!" şi-a propus o abordare nouă şi continuă a educaţiei copiilor, prin soluţii care să integreze toate cele trei dimensiuni esenţiale umane: mentale, emoţionale şi spirituale (IQ, EQ şi SQ). Conferinţa a fost deschisă de prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical "Naturalia", care a subliniat importanţa unei alimentaţii corecte a copiilor, cât mai naturală posibil. "Din păcate, şi spun acest lucru din experienţa mea ca medic, tot mai mulţi părinţi au devenit dependenţi de aceste surogate alimentare destinate copiilor. O mămică îmi spunea odată, cu ocazia unei consultaţii, cât de mulţumită este că a apărut pe piaţă şi laptele praf destinat copiilor până la zece ani. În iureşul acesta zilnic, uităm să ne alimentăm natural, găsind fel de fel de scuze, iar apoi ne mirăm de ce suntem atât de expuşi la boli. Când apare boala, ne îndopăm copiii cu vitamine, crezând că acest lucru are vreun efect miraculos, le dăm antibiotice sau îi vaccinăm în neştire. Din ce în ce mai mulţi specialişti şi din ce în ce mai multe studii ştiinţifice serioase demontează aceste aşa-zise soluţii, promovate de o megaindustrie farmaceutică care mai şi speculează, din păcate, neştiinţa şi teama noastră de boală. Nu putem fi mai sănătoşi, noi şi copiii noştri, fără să ne întoarcem la rădăcini, adică la natură", a atras atenţia prof. dr. Pavel Chirilă. A comunica înseamnă şi a-l asculta pe celălalt În continuare, Cristina Neguţ, senior trainer şi consultant cu experienţă în problematica comunicării în beneficiul copiilor, a vorbit despre importanţa dialogului părinte-copil, în cadrul expunerii intitulate "Să ne ascultăm, pe noi înşine şi copiii... dincolo de a ne auzi". "De cele mai multe ori vorbim, dar nu comunicăm neapărat. "A comunica" înseamnă a pune în comun ceea ce trăiesc, ceea ce gândesc, dar înseamnă şi a-l asculta pe celălalt. În cadrul acestei conferinţe am încercat, împreună cu părinţii şi cu ajutorul întrebărilor adresate de ei, să aflăm cum să facem mai vie şi mai frumoasă relaţia noastră cu copiii, cum să reuşim să-i acceptăm aşa cum sunt şi să-i creştem autonom şi responsabil", a spus Cristina Neguţ. Despre "Efectele vieţii părinţilor în modelarea vieţii copiilor" le-a vorbit celor prezenţi diac. dr. Sorin Mihalache, în timp ce psihologul Monica Reu, trainer specializat în comunicare nonviolentă, a explicat părinţilor ce presupune "Educaţia fără pedepse şi fără recompense". "Cunoaştem multe dintre răspunsuri, dar grav este că le ignorăm" Printre participanţii la conferinţa "Ai copil. Învaţă să fii părinte!" s-au numărat atât părinţi, cât şi viitori părinţi, veniţi pentru a afla din experienţa împărtăşită de specialişti, cât şi pentru a cere sfaturi cu privire la problemele care îi preocupă. "Am venit la acest eveniment la invitaţia unei bune prietene. Sunt interesată şi deschisă la orice idei care pot favoriza comunicarea cu copiii mei. Cred că mulţi dintre noi avem aceeaşi dilemă: cum să facem, în condiţiile actuale, să le fie cât mai bine copiilor noştri? Consider utile majoritatea informaţiilor şi răspunsurilor care ni s-au dat şi am realizat că, de fapt, şi noi cunoaştem multe dintre răspunsurile la problemele cu care ne confruntăm, dar grav este faptul că, de multe ori, le ignorăm", spune Mihaela Bejenaru. "Când ai copil, pe lângă multe lucruri frumoase, ai o responsabilitate mare şi multe situaţii complet noi cu care eşti nevoit să te confrunţi. Am venit la această conferinţă pentru că m-au interesat în mod special subiectele privitoare la alimentaţia copiilor şi cele care au tratat problema comunicării corecte cu cei mici. A fost un bun prilej pentru mine de a aprofunda o serie de aspecte pe care le-am studiat", consideră Iustinian Paraschiv, tatăl a doi copii. "Eu încă nu sunt părinte, dar am venit cu intenţia de a mă pregăti să fiu părinte. Sperăm ca, anul viitor, să ne ajute Dumnezeu să avem un copil şi vreau să mă pregătesc să fiu un părinte cât mai bun", spune Eugen Ristea.