Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Zece ani de la reînfiinţarea Mănăstirii Copou
Biserica cu hramurile "Sfinţii Atanasie şi Chiril" şi "Duminica mironosiţelor" din cartierul ieşean Copou îşi serbează mâine al doilea hram. După cum ne-a relatat stavrofora Magdalena Vrânceanu, stareţa Mănăstirii Copou, slujba Privegherii va fi săvârşită astăzi, de la ora 18:00, de arhim. Nichifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi. Mâine dimineaţă, credincioşii sunt aşteptaţi la Sfânta Liturghie începând cu ora 9:30. Biserica aşezării monahale din Copou a fost reactivată ca aşezământ monahal de călugăriţe în anul 2001, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, sfântul lăcaş primind şi al doilea hram, "Duminica mironosiţelor". În prezent, la Mănăstirea Copou-Podgorii sunt 15 vieţuitoare, care îndeplinesc ascultări în atelierul de broderie, croitorie şi pictură. (C.C.)






.jpg)
