Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Zi de hram în Parohia Mogoșești, Iași
Luni, 4 decembrie, de sărbătoarea Sfintei Mucenițe Varvara, Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfânta Muceniță Varvara” din comuna Mogoșești, județul Iași, Protopopiatul III Iași, Arhiepiscopia Iașilor, păstorită de părintele paroh Petru Marciuc.
În cuvântul de învățătură, ierarhul s‑a referit la viața Sfintei Mucenițe Varvara, la cinstirea sfinților în Biserica Ortodoxă și la locul sfinților în viața creștinului ortodox.
Așa cum obișnuiește PS Antonie să dăruiască o candelă sfântului lăcaș unde oficiază pentru prima dată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, candelă care să ardă pentru unitatea neamului românesc, Preasfinția Sa a oferit una și Bisericii „Sfânta Muceniță Varvara” din Mogoșești.