În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Zi de sărbătoare în Parohia Coşna
Biserica Parohiei Coşna, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, a fost resfinţită duminică, 7 septembrie 2014, de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Credincioşii, îmbrăcaţi în costume naţionale, au participat în număr mare la acest eveniment duhovnicesc.
În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen a fost prezent în Parohia Coşna din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc pentru a resfinţi biserica acestei comunităţi. Evenimentul religios s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi din Bazinul Dornelor, care au dorit să-şi întâmpine ierarhul şi să înalţe rugăciuni către Preabunul Dumnezeu. După oficierea slujbei de resfinţire, toţi cei prezenţi au trecut prin Sfântul Altar pentru a se închina Sfintei Mese. A urmat Sfânta Liturghie, săvârşită de ierarhul locului pe un pordium special amenajat. Din soborul preoţilor a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Pe lângă biserica parohială, Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor a binecuvântat lucrările la clopotniţă şi la praznicarul din localitatea Coşna. Pentru osteneala depusă de-a lungul anilor, pr. paroh Claudiu Dănilă a primit rangul de iconom stavrofor. Biserica Parohiei Coşna este din lemn şi datează din anul 1881. De-a lungul vremii, a suferit mai multe lucrări de restaurare şi reconsolidare. În ultimii ani s-au întreprins noi lucrări la clopotniţă, faţadă şi acoperiş. În acelaşi timp, s-a ridicat o casă de prăznuire şi casa pentru preotul paroh. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frăţească la care au participat toţi credincioşii. Resfinţirea bisericii din Coşna s-a încadrat în seria manifestărilor Festivalului „Fructelor de pădure“ - Coşna, ediţia a IX-a, care s-a derulat în perioada 6-7 septembrie 2014.