La Palatul Patriarhiei din București a avut loc, în această seară, 20 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII‑a, și ai Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XV‑a. La momentul festiv a fost prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care le‑a oferit câștigătorilor, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Diploma omagială 2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.
Zi de sărbătoare pentru credincioșii din satul Căbești, Hunedoara
Comunitatea parohială din filia Căbești a Parohiei Bretea Mureșană, Protopopiatul Deva, a fost în sărbătoare, duminică, 24 iulie, cu prilejul târnosirii Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”. Slujba de târnosire a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, care, apoi, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Altarul amenajat în apropierea lăcașului de cult.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre credința întemeiată pe jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce, explicând că și viața creștinului este o viață de jertfă prin lepădarea de cele ale acestei lumi pentru a privi cu ochii cei duhovnicești mai mult către viața veșnică din Împărăția cerurilor.
Pentru implicarea în renovarea bisericii, preotul paroh Alin Mureșan a fost hirotesit sachelar, iar credincioșii care au sprijinit lucrările efectuate pentru restaurarea și înfrumusețarea lăcașului de cult au primit acte de cinstire.



.jpg)
