Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ziua Drapelului Naţional la Craiova
Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită sâmbătă, 26 iunie, la Craiova printr-un ceremonial organizat în Piaţa Tricolorului din centrul municipiului. Cu o zi înainte, drapelul a fost coborât de pe catarg şi depus la Paraclisul mitropolitan "Sfânta Treime", unde a fost săvârşită o slujbă de sfinţire, iar duminică, 26 iunie, a fost ridicat din nou pe catarg, în faţa reprezentanţilor autorităţilor locale, a Gărzii de onoare şi a câtorva zeci de cetăţeni ai urbei. În cadrul evenimentului, preoţii militari ai Garnizoanei Craiova au rostit o rugăciune de binecuvântare.



.jpg)
