Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ziua Drapelului Național sărbătorită la Timișoara
Ziua Drapelului Național al României a fost sărbătorită miercuri, 26 iunie, în capitala Banatului printr‑o serie de manifestări religioase, militare și culturale. Ceremoniile au avut loc pe esplanada Catedralei Mitropolitane din Timișoara, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, însoțit de părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, de preoții catedralei și de preoții militari.
De asemenea, au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, ofițeri, subofițeri, soldați și numeroși localnici ori turiști aflați în oraș.
În dangătul clopotelor, Drapelul național a fost scos din catedrală de către garda de onoare și adus pe platoul din fața lăcașului de cult.
Slujba de binecuvântare a drapelului tricolor a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de soborul preoților, de față fiind și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, ai Bisericilor Catolică și Greco‑Catolică.
După slujba de binecuvântare, au urmat alocuțiunile susținute de către subprefectul județului Timiș, reprezentantul Consiliului Județean, viceprimarul Timișoarei și comandantul Brigăzii 18 Infanterie Banat.
În acordurile Imnului Național, intonat de baritonul Adrian Zaharia de la Opera Națională Română din Timișoara, acompaniat de muzica militară, Drapelul Național al României a fost înălțat de militari pe catargul din fața Catedralei Mitropolitane.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan și reprezentanții oficialităților locale și județene au sărutat cu respect drapelul, simbol al identității naționale. Evenimentul s‑a încheiat cu defilarea Detașamentului de Onoare.



.jpg)
