Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Ziua internaţională a copilului în centrele de zi ale Asociaţiei „Vasiliada“
Copiii centrelor sociale ale Asociaţiei “Vasiliada“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, au participat la diverse evenimente artistice şi la activităţi recreativ-educative deosebite, cu prilejul zilei de 1 Iunie. La Centrul de zi „Aripi de Lumină“, micuţii au sărbătorit această zi într-o atmosferă plină de bucurie, entuziasm, bună dispoziţie, însufleţind personaje din poveşti şi basme precum Scufiţa Roşie, Fata Babei, Fata Moşneagului, Zâna Copilăriei, Zâna Veseliei etc. De momente la fel de plăcute au avut parte şi copilaşii Centrului „Sfântul Vasile cel Mare“ din Târgu Jiu, care au participat la spectacolul artistic intitulat „Parada Păpuşilor Gigant“. Copiii Centrului „Sfântul Nicolae“ din Filiaşi au dorit să arate că sunt talentaţi la prepararea prăjiturilor. Îndrumaţi de specialiştii aşezământului social, cei mici au preparat îngheţată, pe care au savurat-o cu poftă şi mulţumirea că au format, şi la bucătărie, o echipă.



.jpg)
