În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ziua Limbii Române la Cluj-Napoca
Ziua Limbii Române este marcată vineri şi sâmbătă, la Cluj-Napoca, printr-o suită de evenimente organizate de asociaţii culturale în colaborare cu Prefectura şi Primăria. Vineri, de la ora 17:00, la Centrul Cultural din Parcul „Simion Bărnuţiu“ a avut loc o dezbatere, avându-i ca invitaţi pe Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, preşedintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Irina Petraş, şi profesorul universitar Ilie Rad de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Inima Ardealului“, în colaborare cu Primăria.
Azi, la sediul Prefecturii Cluj, în cadrul unui simpozion dedicat primei sărbătoriri a Zilei Limbii Române, sunt susţine comunicări de către acad. prof. dr. Dumitru Protase, directorul adjunct al Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu„, Rodica Marian, profesorii Antonia Bodea, Vasile Sfârlea şi Constantin Cubleşan, precum şi directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Tiberiu Groza. Simpozionul este organizat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni.
Tot sâmbătă, iubitorii muzicii corale au prilejul să audieze piese de mare virtuozitate, interpretate, într-un concert sărbătoresc, de Corul bărbătesc din Finteuşul Mare. Renumita formaţie din Şomcuta Mare a susţinut primul său concert în localitatea maramureşeană, la 1 Decembrie 1918, iar cel dintâi cântec interpretat în faţa celor peste o mie patrioţi români a fost „Pe-al nostru steag e scris Unire“.
De-a lungul anilor, corul s-a lansat într-o misiune artistică şi educaţională permanentă. Din repertoriul formaţiei fac parte lucrări precum „Românul“ de Ciprian Porumbescu, „Dorul Ardealului“ de Aurel Popovici, „Răsunetul Ardealului“ de Ion Vidu, „Marşul lui Tudor“ de Aurel Popovici, „Pui de lei“ de Ionel Brătianu, ori „Cisla“, de Ciprian Porumbescu, conform Agerpres.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la 19 februarie 2013 un proiect de lege prin care data de 31 august a fost instituită ca „Zi a Limbii Române„. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie. Legea prevede ca Ziua Limbii Române să fie sărbătorită de autorităţile publice din România şi de reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituţii româneşti din străinătate, „prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative şi artistice cu caracter evocator sau ştiinţific consacrate istoriei limbii române„. În ziua de 31 august este arborat Drapelul României.