În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Ziua Naţională a Greciei sărbătorită la Tulcea
Urmând o frumoasă tradiţie, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a participat, în data de 23 martie 2013, la Teatrul „Jean Bart” la un program artistic oferit de comunitatea elenă din municipiul Tulcea, organizat cu prilejul Zilei Naţionale a Greciei (25 martie). Preasfinţia Sa a rostit apoi şi un cuvânt de binecuvântare.
În Tulcea există o restrânsă comunitate elenă care se străduieşte să păstreze tradiţiile înaintaşilor care au contribuit la dezvoltarea vieţii bisericeşti şi culturale din Dobrogea.



.jpg)
