În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ziua Naţională sărbătorită la Catedrala mitropolitană din Iaşi
La Catedrala mitropolitană din Iaşi, Ziua Naţională a fost marcată prin rugăciuni de mulţumire aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român de-a lungul timpului şi prin rugăciuni de pomenire a tuturor eroilor neamului. Aceste rugăciuni au fost rostite la sfârşitul Sfintei Liturghii, ce a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba de duminică a însemnat un moment foarte important şi pentru credincioşii parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Secăreşti, comuna Cucuteni, Protopopiatul Paşcani, întrucât a avut loc hirotonia în preot a tânărului diacon Ionuţ Bogdan Balmuş, care va fi parohul comunităţii din această localitate.
Numeroşi credincioşi ieşeni au participat în data de 1 Decembrie 2013, de Ziua Naţională a României şi în Duminica a XV-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de IPS Mitropolit Teofan în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Din soborul de preoţi slujitori a făcut parte un invitat special, anume părintele Viorel Ioniţă, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti şi fost secretar al Conferinţei Bisericilor Europene. Alături de el, în sobor au mai fost prezenţi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, pr. prof. dr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus“ al Catedralei mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita.
După Sfânta Evanghelie, cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniţă, iar în cadrul slujbei arhiereşti, tânărul diacon Ionuţ Bogdan Balmuş a fost hirotonit preot pe seama parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Secăreşti, comuna Cucuteni, Protopopiatul Paşcani.
La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a făcut apel către credincioşi să actualizeze marele dar al unităţii cu care poporul român a fost binecuvântat de Dumnezeu: „Mulţumim lui Dumnezeu pentru această sfântă zi, în care i-am adus lui Dumnezeu gratitudinea noastră pentru tot ceea ce s-a întâmplat în anul de graţie 1918, când Basarabia şi Bucovina s-au unit cu Ţara-Mamă şi când, la data de 1 Decembrie, Ardealul s-a unit cu Regatul României. Se cuvine în această zi să ne aducem aminte de toţi aceia care au fost la rădăcina acestor momente binecuvântate din trecerea prin istorie a naţiunii române. De asemenea, este bine să actualizăm mereu în suflete marele dar al unităţii; să avem unitatea între puterile noastre sufleteşti, care în armonie trebuie să se îndrepte spre Dumnezeu, şi să avem unitatea între bărbat, femeie şi pruncii lor - familia cea binecuvântată, ca soliditatea familiei să fie transmisă şi în societate, la locul de muncă şi în toate năzuinţele bune ale poporului nostru, spre slava lui Dumnezeu, mântuirea noastră şi binele neamului din care facem parte“.
Tot duminică, 1 Decembrie, în Piaţa Unirii din Iaşi, peste 5.000 de persoane au participat la ceremonialul religios şi militar organizat cu prilejul Zilei Naţionale a României. La aceste manifestări au fost prezenţi reprezentanţi ai Guvernului, parlamentari şi oficialităţi locale. Au fost rostite alocuţiuni, s-au depus coroane de flori, a avut loc defilarea gărzii de onoare şi, de asemenea, ieşenii au putut asista la un spectacol folcloric.