Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua porţilor deschise la centrul de tineret Reşiţa Montană
Ziua de vineri, 4 octombrie, a fost una specială pentru membrii Centrului de Tineret Reşiţa Montană al Episcopiei Caransebeşului. Astfel, sediul centrului, situat în incinta Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din municipiul de pe Bârzava, a găzduit un eveniment care a reunit tinerii şi copiii care frecventează activităţile centrului, alături de părinţii lor, coordonatorii şi voluntarii care se îngrijesc de bunul mers al centrului. Întâlnirea a avut un dublu rol, constituindu-se, în primul rând, într-un bun prilej de a prezenta părinţilor copiilor realizările centrului de la începutul anului, dar şi de a-i sensibiliza spre o colaborare şi mai strânsă cu Biserica în lucrarea misionară cu generaţia de mâine. Evenimentul a debutat cu o prezentare a concluziilor studiului sociologic pilot „Împreună pentru copiii noştri“, realizat de Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeşului. Analiza rezultatelor studiului a fost prezentată de părintele Mihai Ciucur, inspector pentru activităţile cu tinerii al Episcopiei Caransebeşului, care a fost şi moderatorul întâlnirii. Având ca punct de plecare rezultatele destul de îngrijorătoare în legătură cu tinerii noştri, evindenţiate de proiectul sociologic, reprezentantul centrului eparhial a subliniat necesitatea unei atitudini concrete şi vizibile a Bisericii în raport cu realităţile prezentului. Această nevoie s-a concretizat la Reşiţa prin înfiinţarea Centrului de Tineret Reşiţa Montană, care şi-a deschis porţile la începutul anului, într-un spaţiu pus la dispoziţie de Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul muncitoresc al oraşului.
Cei prezenţi au vizionat un material de prezentare a centrului de tineret, cu toate activităţile desfăşurate de la înfiinţarea sa. Pentru copii a fost un bun prilej de a rememora momentele frumoase petrecute împreună pe parcursul acestui an, iar pentru părinţi o ocazie de a cunoaşte mai în detaliu activităţile la care au participat copiii lor. Din bogatul şir de activităţi derulate în centru, s-au evidenţiat de departe cele două tabere de care au beneficiat în mod gratuit copiii: „Credinţă şi istorie pentru toţi“ din luna mai şi şcoala de vară „Credinţa altfel“ din luna iulie, de la Băile Herculane. Au fost momentele care au trezit cele mai frumoase amintiri şi care au legat cei mai mult membrii centrului, fiind, totodată, un catalizator în activitatea misionară de a-i atrage pe copii în sânul Bisericii. Au fost rememorate, de asemenea, participările membrilor centrului la „Zilele Reşiţei“ din luna iunie, dar şi spectacolele artistice: „Flori din Grădina Maicii Domnului“ (25 martie), „Părinţi şi copii de ieri şi de azi“ (7 iunie) sau „Bănăţeni de ieri şi de azi“ (17 august), care s-au constituit în tot atâtea momente în care copiii au dat dovadă de unitate, dragoste pentru tradiţii şi pentru credinţa strămoşească. Au fost, de asemenea, trecute în revistă, cu ajutorul prezentării multimedia, atelierele artistice la care au luat parte în tot acest timp: icoane din seminţe, ornamente realizate prin tehica quilling, mărţişoare, icoane realizate prin tehnica decupajului sau cursul de dans de societate.
La finalul prezentării video, părintele Mihai Ciucur le-a vorbit participanţilor despre necesitatea continuării proiectelor începute, pentru ca scopul final - acela de a-i avea pe aceşti tineri în Biserică - să fie atins. În mod firesc, cei prezenţi au făcut cunoştinţă cu echipa coordonată de prof. Georgiana Ciucur, din care fac parte cadre didactice, voluntari, dar şi preoţii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ - Reşiţa Montană. Fiecare a adresat un gând, un îndemn sau o părere copiilor şi părinţilor lor, toate ideile convergând spre împreuna-lucrare pentru binele tinerei generaţii.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, părinţii au avut ocazia să adreseze întrebări, dar să ofere şi sugestii pentru îmbunătăţirea activităţilor din centru. Cu acest prilej, părinţi şi coordonatori deopotrivă au creionat viitoarele activităţi ale centrului. O primă noutate în acest sens o constituie oferirea de meditaţii gratuite de limba engleză, dar şi participarea la un spectacol organizat în scopuri caritabile la Oraviţa. La final a fost vernisată expoziţia cu lucrările realizate de către copii în atelierele artistice: icoane, sculpturi în lemn, decoraţiuni din hârtie şi altele.