Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua sfântului miluitor de săraci
Ieri, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală din Bucureşti, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Întâistătătorul Bisericii noastre a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre Marele Ierarh Nicolae, despre bunătatea sa şi despre pilda sa de milostenie.
După citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul României a vorbit despre puterea vindecătoare pe care Dumnezeu o dăruieşte sfinţilor Săi, atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea acestora la cele veşnice. "Prin puterea vindecătoare a lui Hristos dăruită sfinţilor, Dumnezeu se face minunat între sfinţii Săi. Sfântul Nicolae este unul din aceşti sfinţi, care au avut darul transmiterii puterii vindecătoare a lui Hristos către oamenii care aveau nevoie de Dumnezeu. Puterea vindecătoare a sfinţilor nu vine din natura lor umană, ci vine din harul Preasfintei Treimi, lucrător în natura umană", a arătat Preafericirea Sa. Patriarhul României a arătat că Sfântul Nicolae s-a născut din părinţi credincioşi şi bogaţi, după moartea cărora sfântul a moştenit o avere mare, însă nu s-a legat de bogăţiile acestei lumi, ci le-a împărţit săracilor după nevoile pe care le constata el în patria sa. A ajutat o mulţime de săraci, orfani şi văduve. Era un părinte, un sprijinitor al oamenilor nevoiaşi. De aceea, s-a şi păstrat tradiţia ca de Sfântul Nicolae să se facă daruri, cum întreaga perioadă de post este una în care toţi trebuie să fim mai milostivi. Să facem daruri şi să ajutăm pe cei aflaţi în nevoie, la fel cum şi Sfântul Nicolae a făcut. Milostivi şi apărători ai dreptei credinţe De asemenea, Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat că Sfântul Nicolae a fost şi un apărător al dreptei credinţe, "îndreptător credinţei şi chip blândeţilor". "Sfântul Nicolae apără dreapta credinţă în faţa rătăcirilor de la Ortodoxie, în faţa celor care devin eretici. Prin aceasta, el arată că nu este suficient să facem milostenie, ci trebuie să fim şi apărători ai dreptei credinţe şi nu este suficient să apărăm dreapta credinţă dacă nu facem şi milostenie", a arătat Patriarhul României. În cadrul slujbei de ieri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Ştefan Daniel Iftene pe seama Parohiei "Tudor Vladimirescu", din cadrul Protoieriei I Capitală. La final, Patriarhul României i-a felicitat pe tânărul hirotonit şi pe familia acestuia, iar credincioşii au primit iconiţe cu Sfântul Ierarh Nicolae.