Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ziua Timișoarei serbată prin ceremoniale religioase și militare
Sute de timișoreni au sărbătorit joi, 3 august, alături de oficialități, ziua orașului: 104 ani de la unirea Banatului cu România și, totodată, de la instaurarea administrației românești în Timișoara.
Manifestările au debutat în Piața Petru Maior din Timișoara cu un ceremonial militar și religios. După prezentarea onorului și salutarea Drapelului de Luptă, a fost interpretat Imnul Național de Stat, instrumentat de către Muzica Militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” și a avut loc oficierea serviciului religios pentru Eroi, de preoții militari ai Garnizoanei Timișoara. Pe acordurile fanfarei, au fost depuse coroane de flori la bustul colonelului Virgil Economu, cel care s-a aflat în fruntea trupelor Regimentului 105 Infanterie al Armatei Române, care au intrat în Timișoara la 3 august 1919.
În continuare, în Piața Unirii, a avut loc ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Timișoarei. Slujba de Te Deum a fost oficiată de către părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu preoții militari Andrei Chiriluc de la Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, Mihai- Adrian Venter de la Inspectoratul de Jandarmi Județean „General Moise Groza” Timiș și Florin Avram de la Penitenciarul Timișoara.
În cuvântul său, rostit cu acest prilej aniversar și comemorativ, părintele Ionel Popescu a spus că „aceastã zi reprezintă un moment emoționant și un semn al unității noastre naționale” și a transmis autorităților locale, demnitarilor, comandanților, militarilor și tuturor celor prezenți binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. La finalul activității, în aplauzele celor prezenți, a avut loc defilarea detașamentului de onoare, se arată pe mitropolia- banatului.ro.