Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Ziua Unirii Principatelor, serbată la Catedrala patriarhală
Astăzi, la aniversarea a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859), act care a avut loc pe Dealul Patriarhiei, într-o clădire a Bisericii situată lângă Catedrala mitropolitană de atunci, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală vor fi pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
După Sfânta Liturghie, de la ora 11:00, va fi oficiat un Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie semnificativă. Patriarhia Română recomandă clerului ortodox ca rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi de pomenire a înfăptuitorilor Unirii Principatelor Române să fie oficiate în toate eparhiile ortodoxe româneşti din ţară şi străinătate.



.jpg)
